Educația financiară începe acasă. De ce perspectiva părinților este o urgență națională și o prioritate strategică pentru România

În România anului 2024, educația financiară a încetat de mult să mai fie doar un concept teoretic sau o temă lăsată exclusiv pentru „mai târziu”, la maturitate. Realitatea de zi cu zi ne arată că, la vârsta de 15 ani, mulți adolescenți folosesc deja conturi bancare, aplicații financiare pe telefon, carduri atașate conturilor părinților sau realizează cumpărături online complexe, de la îmbrăcăminte până la microtranzacții în jocurile video. Deciziile lor de consum au intrat de mult în zona reală, tangibilă a economiei, adesea înainte ca ei să înțeleagă pe deplin mecanismele din spatele acestor tranzacții. De aceea, întrebarea corectă nu mai este dacă elevii trebuie să învețe despre bani, ci dacă noi, adulții din jurul lor — mediul școlar și familia, deopotrivă — suntem capabili să le oferim, în mod coerent, aceeași gramatică practică a banilor.

Cercetarea internațională în domeniul politicilor educaționale este convergentă și ne oferă lecții clare. Datele studiului PISA 2022 arată negru pe alb că elevii care discută regulat cu părinții lor despre cumpărături cotidiene, despre importanța economisirii pentru obiective pe termen lung și despre propriile lor cheltuieli obțin rezultate semnificativ mai bune la testele de alfabetizare financiară. Mai mult decât atât, autonomia ghidată — momentul în care un copil primește o sumă de bani de buzunar și este lăsat să o gestioneze, dar sub supravegherea și consilierea unui părinte — se asociază direct cu scoruri superioare. Cu alte cuvinte, educația financiară nu începe brusc atunci când copilul deschide un manual la școală. Ea începe mult mai devreme, acasă, în familie, când cineva îi explică cu răbdare de ce nu absolut orice dorință imediată este o nevoie reală, de ce bugetul familiei este limitat și de ce absolut orice alegere financiară vine la pachet cu un cost de oportunitate.

Handicapul realităților noastre: De ce unghiul parental este o urgență?

România intră în această amplă discuție europeană și globală cu un handicap real, sistemic, o vulnerabilitate profundă pe care familiile o resimt în fiecare zi. În recenta raportare OECD/INFE privind educația financiară a adulților, scorul total al României este de doar 11,2 dintr-un maximum de 21. Mai îngrijorător este faptul că, în ceea ce privește componenta strictă de cunoaștere financiară, procentul este de doar 49%, plasându-ne printre cele mai slabe rezultate din întregul eșantion internațional comparat. În același timp, cercetarea academică recentă, bazată pe date reprezentative pentru România, demonstrează o asociere robustă, directă și pozitivă între nivelul de alfabetizare financiară și nivelul de bunăstare financiară al unei familii. Asta înseamnă că nu discutăm aici despre un „lux curricular”, despre o materie opțională menită să dea bine pe hârtie sau despre o problemă pur decorativă a sistemului de învățământ. Discutăm despre o competență fundamentală de viață, care atinge direct reziliența de zi cu zi a gospodăriilor, capacitatea familiilor de a-și planifica viitorul pe termen lung și, vital, rezistența lor în fața unor potențiale șocuri economice, cum ar fi inflația, creșterea dobânzilor sau pierderea temporară a veniturilor.

Pentru noi, părinții, această temă nu are nimic abstract. Cifrele oficiale Eurostat ne confruntă cu o realitate dură: în anul 2024, România înregistra una dintre cele mai ridicate rate de deprivare materială în rândul copiilor din întreaga Uniune Europeană, atingând pragul alarmant de 31,8%. Diferența dintre riscul de sărăcie sau excluziune socială la care sunt supuși copiii noștri și cel al adulților era de 7,3 puncte procentuale.

În paralel cu aceste date macroeconomice, un studiu național recent, realizat de organizația Salvați Copiii, indică o creștere extrem de puternică a costurilor directe și indirecte suportate din buzunarul părinților pentru a susține o „educație gratuită” garantată de Constituție. Conform acestor date, costul mediu anual ascuns urcă de la aproximativ 6.803 lei în ciclul primar, la peste 12.119 lei în perioada liceului, ajungându-se la o medie națională care se apropie vertiginos de 10.000 de lei pe an pentru un singur copil. Când un părinte trebuie să găsească resurse lunare pentru a plăti rechizite tot mai scumpe, costuri de transport, programe de tip after-school (adesea o necesitate, nu un moft, pentru părinții care lucrează), meditații obligatorii pentru examenele naționale sau achiziția de tehnologie necesară studiului, finanțele încetează să mai fie o simplă teorie. Pentru acea familie, educația financiară înseamnă administrarea dură a unui prezent plin de provocări și negocierea permanentă a viitorului copilului lor. Din acest punct de vedere, perspectiva noastră, a părinților, nu este doar un simplu adaos retoric la o dezbatere publică; este chiar locul ei cel mai firesc și legitim de pornire.

Refuzul falsei alegeri: Complementaritatea dintre școală și familie

Aici rezidă miza reală a integrării depline a perspectivei parentale în politicile publice: scopul nu este să mutăm responsabilitatea educației exclusiv dinspre instituția școlară înspre familie, ci să refuzăm categoric falsa alegere, artificial creată, dintre ele. Școala este cea care trebuie să ofere coerență științifică, metodă pedagogică, structură și, foarte important, acces egal la informație pentru toți copiii, indiferent de mediul din care provin. Familia, pe de altă parte, este mediul care oferă frecvență, context practic zilnic, puterea exemplului personal și spațiul necesar transformării ideilor abstracte într-o rutină comportamentală. Când un copil învață la clasă despre concepte precum buget, dobândă sau inflație, dar acasă întâlnește doar improvizație financiară, decizii impulsive sau o tăcere totală pe subiectul banilor, mesajul educațional se fracturează iremediabil. În schimb, atunci când școala și familia transmit exact același mesaj, folosind instrumente complementare, înțelegerea teoretică devine comportament asumat.

Trebuie să recunoaștem și pașii înainte. La nivel public, cadrul începe treptat să se contureze, deși nu este încă perfect închis pe veriga sa esențială: familia. Strategia Națională 2024-2030 include, în mod explicit, o componentă de educație financiară integrată în educația parentală. Ministerul Educației a făcut eforturi, notând că elemente curriculare specifice există deja integrate la nivelul clasei a VIII-a și în cadrul disciplinelor socio-umane de la liceu. Am văzut inițiative lăudabile precum proiectul pilot PNEFR derulat în București, care a vizat 15 unități școlare și zeci de mii de elevi, sau eforturile Institutului de Studii Financiare (ISF) care raportează formarea, prin programul StartFIN, a peste 1.000 de cadre didactice pregătite să predea aceste concepte. Cu alte cuvinte, școala începe în sfârșit să aibă la dispoziție instrumente. Ceea ce noi, ca federație, trebuie să afirmăm cu tărie în spațiul public este că și părinții au nevoie acută de instrumente reale, nu doar de îndemnuri moralizatoare sau de discursuri teoretice. Un program național cu adevărat matur trebuie să iasă din clădirea școlii și să livreze instrumente simple, clare și aplicabile direct acasă: ghiduri structurate pe grupe de vârstă, exerciții financiare lunare de făcut în familie, scenarii și modele de discuție despre negocierea banilor de buzunar, despre mersul la cumpărături și importanța economisirii, dar și explicații foarte clare, pe înțelesul tuturor, despre noile riscuri digitale și capcanele fraudelor online.

Ce facem noi: Parteneriatul strategic FNPE – ASPES este esențial

Nu avem voie să ocolim, sub nicio formă, argumentul echității sociale. Datele demonstrează clar că statutul socio-economic al familiei explică o parte majoră din diferențele de performanță la capitolul alfabetizare financiară. Dacă lăsăm această sarcină exclusiv pe umerii familiilor, fără sprijin din exterior, atunci copiii care provin din medii defavorizate, care au acasă mai puține resurse financiare, părinți cu mai puțin timp disponibil sau cu un nivel scăzut de încredere în propriile abilități financiare, vor porni, din nou, cu o șansă în minus. De aceea, implicarea părinților trebuie să fie organizată la nivel de politică publică, susținută pe baze științifice și cultivată sistematic.

Aici, Federația Națională a Părinților din România – Edupart (FNPE) își asumă un rol distinct, unic și perfect legitim: acela de a traduce politica publică elaborată la nivel central în practici de familie funcționale la nivel local. Cu o rețea națională formată din 39 de filiale județene și parteneriate instituționale solide cu Guvernul, Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și ISF, avem avantajul inestimabil de a putea vorbi credibil nu doar despre principii frumos formulate pe hârtie, ci despre implementare concretă în fiecare comunitate, fie ea din mediul urban sau rural. Însă, pentru a genera un impact sistemic real, România are nevoie de mai mult. Are nevoie de o reformă educațională profund sustenabilă, care să nu mai fie ghidată de intuiții de moment, ci construită pe dovezi inatacabile, pe date statistice exacte și pe o expertiză solidă. Acesta este motivul fundamental pentru care FNPE a făcut recent un pas strategic major: încheierea unui Protocol de Colaborare și Parteneriat Strategic cu Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) o organizație cu peste două decenii de excelență recunoscută în elaborarea de analize, studii și prognoze de impact economic și social. Prin expertiza sa vastă în evaluarea politicilor publice și a comportamentului economic, ASPES devine partenerul ideal pentru a fundamenta deciziile noastre pe realități economice incontestabile.

Acest parteneriat nu este doar un document administrativ, ci o platformă de acțiune. Obiectivul nostru comun, stipulat clar în protocol, este dezvoltarea de proiecte care să contribuie direct la prevenirea abandonului școlar, la susținerea educației parentale și la garantarea echității în accesul la educație. Ne propunem, împreună cu specialiștii ASPES, să co-creăm și să promovăm instrumente de analiză și prognoză educațională care să fie accesibile nu doar decidenților politici, ci și școlilor și, mai ales, nouă, părinților. Vrem să sprijinim formarea părinților și a profesorilor în înțelegerea profundă a impactului socio-economic al educației, organizând cercetări aplicate, ateliere și consultări publice. Rolurile în acest parteneriat sunt extrem de clare și complementare: FNPE aduce forța rețelei sale naționale și legitimitatea reprezentării părinților, facilitând conexiunea ASPES cu realitatea din teritoriu, în timp ce ASPES oferă expertiza analitică, instrumentele de predicție și viziunea strategică asupra modului în care economia influențează direct viitorul educațional al copiilor noștri. Împreună, ne asigurăm că analizele economice nu rămân în sertarele mediului academic, ci ajung, sub formă de soluții, direct în casele și în comunitățile educaționale.

Dacă dorim cu adevărat o generație viitoare mai puțin vulnerabilă la decizii luate din impuls, mai protejată de riscul de fraudă, capabilă să evite supraîndatorarea și să înțeleagă mecanismele lumii în care trăiește, atunci trebuie să recunoaștem, la nivel de societate, un adevăr simplu: educația financiară autentică începe în școală doar atunci când este pregătită, susținută și continuată acasă. Nu avem nevoie doar de elevi teoretic mai informați. Avem nevoie vitală de familii mai puternice, mai reziliente economic și de un stat care înțelege, în al doisprezecelea ceas, să le trateze ca pe parteneri reali, strategici și indispensabili ai educației, susținându-le eforturile cu fapte, cifre exacte și strategii implementabile.