„Este eșecul adulților care au construit, administrat și apărat acest sistem. Nu al copiilor”. Reacție dură după rezultatele PISA
„Aici mai mult este eșecul adulților care au construit, administrat și apărat acest sistem. Nu este eșecul copiilor. Știți că de ani de zile noi tot auzim că educația este prioritatea națională. Și azi vedem rezultatul concret acestor priorități declarative. Că e, de fapt, o prioritate declarativă. Noi cerem de foarte mulți ani 6% din PIB pentru educație”, mai spune el.
Mai departe, lipsa de investiții în educație se vede în societatea românească, susține Nan: „Acest efect negativ al sistemului educațional se vede în politicieni, în lipsa de specialiști și strategi. De la brutari și până la poziții avansate de strategie, sistemul de învățământ n-a produs nimic”.
„Dacă aceste rezultate nu sunt suficiente pentru ca președinția, parlamentul, guvernul, inspectoratele și toată întreaga administrație educațională să trateze educația cu caracter de urgență, atunci problema României numai e că nu se știe ce nu funcționează. Este că de ani de zile acceptăm și această acceptare are prețul pe care îl vedem și copiii noștri sunt la nivelul la care sunt”, conchide Cătălin Viorel Nan.
Citește tot articolul pe HOTNEWS.RO https://hotnews.ro/este-esecul-adultilor-care-au-construit-administrat-si-aparat-acest-sistem-nu-al-copiilor-reactie-dura-dupa-rezultatele-pisa-2344491
