Școala între reguli și libertate: uniforme, bullyingul și accesul elevilor la psiholog
Școala între reguli și libertate: uniforme, bullying și accesul elevilor la psiholog
Uniforma școlară ar putea deveni obligatorie în România, în timp ce un alt proiect de lege propune ca adolescenții care au împlinit 16 ani să poată cere singuri consiliere psihologică, fără acordul părinților. Două propuneri care deschid însă o discuție mult mai largă despre școală, despre limitele autorității și, mai ales, despre drepturile și nevoile copiilor. În cazul uniformelor, argumentele sunt legate inclusiv de disciplină, identitatea comunității școlare și reducerea diferențelor sociale care pot alimenta bullyingul. Ministerul Educației spune însă că nu există studii care să demonstreze că uniforma reduce bullyingul, iar Federația Națională a Părinților consideră că o uniformă poate fi o regulă a comunității școlare, dar nu o soluție în sine pentru fenomene precum hărțuirea sau discriminarea. În paralel, proiectul privind accesul la servicii psihologice pentru tinerii de peste 16 ani ridică o altă întrebare: când este adolescentul suficient de matur pentru a cere singur ajutor și ce rol mai are părintele în această decizie?
Despre toate acestea, despre bullying, despre relația dintre părinți, profesori și elevi și despre cum ar trebui să arate școala în care copilul se simte în siguranță vorbim astăzi cu Cătălin Nan, președintele Federației Naționale a Părinților, și cu psihologul educational Elena Stroe.
Vezi toată emisiunea de la Radio România https://fb.watch/v/3_l9xfm8-/
