Donează
Susține Federația
Donează

Cheile Râșnoavei, Federația Națională a Părinților EDUPART, natură… PeDrumuri

În acest weekend am fost invitați la Râșnov să participăm la Școala de Vară, de către Federația Națională a Părinților EDUPART. Am mers prin prisma lui Ștefan, el fiind cel care colaborează cu această instituție pe partea de IT. Ca să fiu mai concisă, el a creat site-ul și îl administrează în continuare.

Federația Părinților a organizat în martie, dacă nu mă înșel, un eveniment antidrog la care au participat nici mai mult, nici mai puțin de 1600 de elevi și părinți. Au avut invitați importanți, a căror voce recunoscută și puternică a fost auzită pe scena din Brașov. Una dintre aceste voci a fost cea a părintelui Constantin Necula. Ne-am fi dorit tare mult să participăm, dar abia ce ne întorsesem de la un alt eveniment de un real succes, „Mame pentru Mame”, organizat de Alina Ursu, tot în Brașov.

În culisele întâlnirilor noastre, cei din Federație ne-au pus o întrebare care ne-a pus pe gânduri:

– Oare am putea organiza un astfel de eveniment de asemenea amploare și la Constanța?

Citește continuarea: https://www.pedrumuri.ro/2026/06/09/cheile-rasnoavei-federatia-nationala-a-parintilor-edupart-natura-pedrumuri/