Donează
Susține Federația
Donează

Sportul de masă, propus ca prioritate națională în cadrul unei conferințe organizate la Palatul Parlamentului

București, 27 mai 2026 — Reprezentanți ai instituțiilor statului, ai federațiilor sportive, sportivi de performanță, experți, profesori, părinți și lideri ai societății civile s-au reunit miercuri, la Palatul Parlamentului, în cadrul Conferinței Naționale „Viitorul Sportului Românesc: Direcții clare pentru o societate sănătoasă”. Evenimentul a fost organizat de Federația Națională a Părinților din România – Edupart, în parteneriat cu Comisia pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților.

Conferința a avut ca temă centrală dezvoltarea sportului de masă în România și creșterea accesului copiilor la activitate fizică, printr-o colaborare mai strânsă între familie, școală, comunitate, federații sportive și autorități publice.

În deschiderea evenimentului, Cătălin Viorel Nan, președintele Federației Naționale a Părinților – Edupart și vicepreședinte al European Parents’ Association, a subliniat că performanța sportivă nu poate fi construită fără o bază largă de participare.

„Sportul românesc are nevoie de o bază largă, vie și organizată. Performanța națională se construiește din participare largă, din copii care fac mișcare, din familii implicate, din școli deschise, din comunități active și din federații sportive conectate la realitatea copiilor de astăzi”, a declarat acesta.

În cadrul conferinței au fost discutate teme precum rolul sportului în sănătatea publică, implicarea părinților în formarea unui stil de viață activ, folosirea spațiilor școlare pentru activități sportive, competițiile școlare, infrastructura sportivă de proximitate, atragerea sponsorilor și traseele prin care copiii pot trece de la sportul de masă la sportul de performanță.

Federația Națională a Părinților – Edupart a prezentat o propunere de program național structurat în trei etape. Prima etapă, „Sportul ca joacă”, este destinată copiilor din clasele 0–4 și vizează activități simple și atractive, desfășurate în școli și comunități. A doua etapă, „Sportul organizat”, se adresează elevilor din clasele 5–8 și presupune competiții școlare, trasee de participare și dezvoltarea unor minibaze sportive la nivel județean și de sector. A treia etapă, „Drumul spre performanță”, urmărește implicarea federațiilor sportive în selecția, orientarea și pregătirea copiilor pentru integrarea în cluburi.

Modelul propus de Edupart a fost sintetizat prin formula: familia dă startul, școala organizează, federațiile sportive duc spre performanță.

Un punct important al evenimentului a fost prezentarea colaborării dintre Federația Națională a Părinților din România – Edupart și Federația Română de Atletism, considerată un prim exemplu de parteneriat între structura națională a părinților și o federație sportivă. Scopul acestui parteneriat este apropierea copiilor și familiilor de mișcare, sport și performanță.

La conferință au participat reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Sport, ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român, ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Ministerului Sănătății, ai administrației publice locale, ai federațiilor sportive, precum și reprezentanți ai mediului asociativ și ai societății civile.

Mesajul principal transmis în cadrul evenimentului a fost că sportul de masă trebuie privit ca o prioritate națională, cu impact direct asupra sănătății, educației, familiei și dezvoltării comunitare. Organizatorii au subliniat că implicarea părinților, utilizarea eficientă a infrastructurii școlare și colaborarea cu federațiile sportive pot contribui la formarea unei generații mai active, mai sănătoase și mai echilibrate.

Federația Națională a Părinților din România – Edupart, prin directorul de departament domnul Sorin Panait, a anunțat că va continua demersurile pentru transformarea concluziilor conferinței într-un program aplicat, realizat în colaborare cu instituțiile publice, federațiile sportive, autoritățile locale, școlile, părinții și partenerii privați.